Haiti de lupi

Este greu să explici conceptul de Trinitate chiar și unui creștin, cum se face că Tatăl, Fiul și Sfântul Duh sunt unul și același, Dumnezeu. Trinitatea este simplu de explicat. Trinitatea e ca și cafeaua 3 în 1, când sunt în plic amestecate cafea, zahăr și lapte praf, când te obișnuiești la plic, e dumnezeire, mai ales dimineața, după noaptea grea.

La fel de greu este de explicat conceptul de latinitate, sau mai bine zis aroma acesteia. În anul 2017 am fost în Somalia, iar la întrebarea ”ce foaită sunt românii”, se dădea răspunsul în limba somaleză, ”latin”. Acel cuvânt ”latin” deschidea gura somalezilor cu un aaaa lung, încât ajungea de la alfa până la omega.

Ieri s-a sărbătorit Ziua Fondării Romei, 21 aprile 753 î.Hr., ca atare, îi aducem Capitalei Eterne un tort, ca o fondantă.

Așa se face că, după ce au călcat legiunile romane prin Europa, s-au născut cinci nații latine, ca degetele unei palme a antebrațului latin: italienii, francezii, spaniolii, portughezii și românii. Firește că românii sunt degetul mic al palmei, nefolositor, care nu are rost nici cât negrul de sub unghie.

Latinii s-au născut dintr-un trib din Latium, și s-au tot lățit, până au făcut-o lată, au cucerit lumea. Treaba cu negrul de sub unghie este că acela e extensia latinității, una valoroasă, exotică, exuberantă. Cu cât și-au luat latinii lumea în cap și băgat degetele în pământul altora, cu atât au mai mult negru sub unghii, au latinizat tot felul de nații. Africanii, congolatinii, sau cei din Mozambic, ce țin cârpa sub buric. Sau cei din America de Sudori, unde cu toții nădușesc de la căldură, cei mai mulți fiind brazilienii care, de la atâta arșiță, umblă despuiați, cu batista pe sambal.

Românii, ca latini, nu au negru sub unghie pentru că nu au avut imperiu colonial. Te și întrebi dacă își merită numele, să nu aibă o colonie, măcar de păduchi. Orice latin normal își punea sandalele, ca să nu îi intre nisipul de pe plajă în pantofi, își lua marea în cap și naviga cât vedea cu ochii. Românii nu au avut marea în cap, ci moarea, că după băutură le plăcea acru. Românii au băut vârtos ca daci, de pe vremea lui Burebista. Doar nu o să taie codrul frate să își facă corăbii, mai bine își face pat de zăcut și colibe, iar după creștinare, cruci și colive.

Toți știți povestea oficială cu nașterea Romei, cu lupoaica, cu Romulus și Remus, care de bebeluși stăteau în picioare și își arătau mușchii de gladiatori. Este și o poveste alternativă, cu lupoaica care era de fapt o prostituată, numită Lupa, care le-a dat tâță copiilor și nu numai lor. De la povestea acesta alternativă vine și ”lupanarul” lui Eminescu, care era un bordel, spus mai animalic, mai pe „carnal”, unde mergeau tinerii în haită, să vâneze plăceri.

Până la urmă, latinii au inventat apa caldă, la therme, dar și partea ce ține de căldura trupului, de sexualitate: prezervativul, sărutul franțuzesc, sexul, amorul, coitus, fetus, etc. Latinii sunt absolut obsedați de sex. Roma s-a construit pe coline, care arată ca niște sâni, francezii și-au pus ditamai obelescul în centrul Parisului. Totul la ginta latină e legat de sex, ce vreți și ce nu vreți. Cuvântul făt, din română, vine tot din latină, cu dublul sens de naștere și de progenitură. Fălos, tot din latină, de la falus.

În afara celor de sus enumerate, latinii au inventat și bucuria nestăvilită, dar și tristețea infinită a Cezariei Evora. Episoadele de veselie și fericire ale latinilor alternează cu tristețea, ca un curent alternativ, în tot ursul vieții, de parcă este absolut normal ca aceasta să te agreseze ca o jivină turbată.

La finalul textului, ca neam latin, tot timpul nemulțumit de propriul destin, să ne facem o fericire, ca o aroganță supremă. Nu știu dacă ați observat la voi, eu am văzut la mine, dar câteodată vă întristați fără motiv, pur și simplu. Dar, dacă sunteți fericiți sau bucuroși fără motiv, lumea vă socotește nebuni, sau pe aproape.

Dacă nu aveți motiv de fericire în viață, vă dau eu unul nebun, unul sublim.

Românul s-a născut latin. LA MULȚI ANI ROMA!    

Floacerea lumii

PS. la noapte, când ”faceți pe valoroșii” (cum zic italienii) cu partea feminină, să îi șoptiți drăgăstos la urechiușă că cuvântul floc vine din limba latină, de la floccus. O să o dați gata doar din latină.

Operă Norock

Cred că țara asta merge din inerție, ca o roată desprinsă de la un automobil, iar când se oprește, se oprește. Dar, dacă există un Dumnezeu, unul al românilor, acesta ține tare de volanul României, care firește că nu mai are frâne, ca țara să nu se prăbușească în genunea prostiei.

Fiind un text de duminică, se cuvine să îi pomenim pe aceia care lucrează duminica, deși nu vor, fiecare mai știm pe unul altul. Am un prieten căruia dacă îi scriu duminica ceva, neapărat îmi spune ori că este obosit ori că a lucrat tură de noapte, ori că el lucrează duminica. Iar noi ceilalți, stăm și ne hodinim pe socoteala lui. Aceștia ce lucrează duminica ți-o spun de așa manieră încât să te simți rău. Până și Papa de la Roma lucrează duminica.

Prietenul acesta al meu este paznic, sau agent de pază, iar de munca lui atârnă ca viața de un fir de ață, siguranța națională. Dacă omul s-ar culca noaptea dinspre sâmbătă spre duminică, a doua zi ne-am trezi cu țara furată de unguri, de protestanți sau de țig@ni, iar ultimii ar băga România direct la REMAT, alături de Dacii 1300 sau Loganuri. Așa se face că până să se facă paznic prietenul meu, mergea de bună seamă la biserică în fiecare duminică, să se roage. Oamenii ce se duc la biserici se roagă cu atâta fervoare religioasă încât se cutremură podelele de la căzutul în genunchi, se zguduie vitraliile, iar apa sfințită stropește credincioșii din senin, ca la un eros nocturn involuntar.

V-ați tot mirat cum se produc cutremurele în Vrancea, iar la școală vă spunea că se freacă plăcile tectonice. Prostii. Adevărul cu cutremurele din Vrancea seamănă cu ”adevărul” cu dârele albe lăsate de avioane pe cer, otrava cu care ne omoară oculta iudeo-masonică. Cutremurele din Vrancea se produc de la căzutul în genunchi în bisericile ortodoxe. Tot prin rugaciunile ortodoxe se explică și sărăcia din Moldova. Credincioșii merg la biserică ca și la job, iar la muncă din An în Paști, că nu au timp de muncă de atâta rugat. Ăștia din Moldova care se roagă ar trebui plătiți ca ”asistați religioși”, iar ceilalți moldoveni care muncesc ar trebui amendați și trimiși la rugăciune. E o prostie aia cu frecatul plăcilor tectonice la producerea de cutremure, nu o mai spuneți. Dacă se freacă plăcile tectonice, ar trebui să apară la suprafață niscaiva nisip sau rumeguș. Dar nu apare. Deci cutremurele sunt de la rugăciuni.

Apropo de plăci tectonice care se freacă. Cititorii mai umblați prin Ardeal au văzut de bună seamă pe unele autoturisme abțibilde cu TS, de la Transilvania. Și la șoferi români, și la cei maghiari. No, că e ardelenism, aflați de la mine că ăia cu TS sunt transsexuali teritoriali, ce e cu „trans” e dincolo. Cei cu TS pe mașini sunt cu fundul în două luntri, nu vor să se unească nici cu Ungaria, nici să fie numărați la copulația României. TS poate liniștit să fie Transnistria, că și aceia ”e” transsexuali, nu se împreunează nici cu Basarabia, nici cu Rusia. Cei de la noi cu TS își pun așa pe mașini că vezi doară că sunt o specie distinctă, sunt mai eficienți, mai corecți și mai dăștepți, e transilvăneni. Asta cu eficiența e ca și cu muncitorii necalificați din construcții care poartă haine de camuflaj de la armata germană, cu steagul pe mânecuță. Tot sclavie este când ai lopata în mână, fie că ai pe tine camuflaj german sau adidași chinezești.

Tot apropo de construcții și de sclavi. S-au pus afișe cu ceva spectacol Meșterul Manole – operă rock, ca o rocă. Dacă era cu element național, o făceau k lumea, operă de gips-carton sau operă de noroi, cum sunt drumurile noastre toate, când cotești mai pe la sate.

Dacă am vorbit de Transnistria și transsexuali, e și finalul textului. În Transnistria, zgârciul acela de pământ dintre ape trăiesc destul de mulți români moldoveni. Dar, din pricina istoriei, se pare că moldovenii, adică basarabenii, nu au prea avut noroc. Ba, au avut. O formație de muzică pop-rock și folk, numită Noroc, sau Contemporanul. Formația Noroc a produs o muzică fabuloasă, înainte de cantafabulele lui Phoenix. Formația Noroc a produs prima dată melodia ”De ce plâng chitarele”, melodie pe care au subțiat-o la glas poponăreii ăia de la O-Zone. Ascultați Noroc, merită, a fost un fenomen muzical, nu doar în Republica Sovietică Socialistă Moldovenească ci în toată Uniunea Sovietică.

Tot apropo de moldoveni, se spune că Nichita Hrusciov le-a transmis că sunt români cu r mic, și le-a arătat cu degetul să stea în banca lor cuminți, cu mâinile la spate, firește legate, în Uniunea Sovietică.

Până la urmă, nimeni nu are dreptul să ne spună ce să facem, cum să gândim și mai ales, să ne arate cu degetul unde să stăm. Și noi avem degete, iar cel din mijloc este răspunsul potrivit pentru ”frații” noștri ortodocși, rușii, de fiecare dată când ne spurcă viitorul. Puie Mutin!

Prietenia între topoare

P.S. Textul este dedicat prietenului meu, d-lui Árpád, cu mulțumiri pentru povestea cu Hrusciov, pentru prietenie și pentru bătaia caldă de inimă a unui maghiar pentru basarabeni. Sper că am pus accentele bine, atât pe nume cât și pe prietenie.

Ochiul dacului

Am fost săpămâna trecută la filmul Dune II, care a lăsat o impresie neutră, ca atunci când după o lungă secetă cerul se screme și varsă câțiva stropi de apă. Nu știu cât vă plac filmele sciene fiction, cum sunt Star Wars, Star Trek, Dune sau altele, aproape toate au lucruri neplăcute în comun. În toate filme acestea, că sunt seriale sau nu, ăia răi sunt tot timpul în uniforme negre/gri, tunși chel, cu chipie și căști germane, de parcă sunt toți naziști / romani naziști. Că ăia răi sunt naziști sau fasciști, ordonați, supra-numerici și supra-înarmați, nu contează, ei tot timpul o iau pe coajă de la niște zdrențăroși, ca în cazul Dune, sau ciudați, ca în Star Wars, de parcă sunt filme cu Sergiu Nicolaescu și comuniști. Nu știu ce vor să spună cineaștii, ori că democrația înseamnă dezordine și murdărie, ca în cazul Greciei, ori că nu are rost să tot aranjezi și să faci curat, că oricum biruie mizeria, haosul, respectiv binele.

Dacă ne coborâm în raiul democrației noastre, vedeți singuri cum fiecare dimineață a săptămânii marile orașe se aglomerează de mașini, care mai de care grăbite să își lase plozii la dăscălit iar șoferii și șoferoaicele lor se grăbesc să semneze condica la serviciu. Treci dimineața pe strădă și te uiți uimit la cârdul de mașini cu fălcoși în tricouri, nebărbieriți, de parcă sunt niște daci sinucigași coborâți de pe Columnă. În fiecare dintre acești cetățeni zace un Decebal confuz, neputincios să își taie gâtul, sau măcar să se radă dimineața. Daco-romanul își taie zilnic beregata în curbura volanului, în mașini germane prea puternice pentru puterea lui de înțelegere, eșuând permanent într-un dacus ex machina.

Nu ar trebui să avem încredere într-un neam care și-a făcut din munca fără rost, din furt și crimă simboluri naționale, aici vorbesc despre Legenda meșterului Manole și de Miorița. Dacă dimineața toți se grăbesc undeva, înseamnă că ori se duc să muncească fără rost, ori să fure ori să omoare pe cineva, poate timpul. Altfel nu se explică modul de funcționare al românului, fără speranță, fără orizont, fără finalitate. Chestiile astea se văd cu ochiul liber, acel ochi al dacului, care se uită cu ciudă cum nu îi ies lucrurile. Toți știți că, nu este îndeajuns să lucrezi, mai trebuie să te ajute și de Sus, să zici un Doamne-ajută, de parcă stă tot timpul Satan pe lângă noi, să ne smintească sau strice munca.

Dacă le atragi atenția că nu fac lucrurilre cum trebuie, ei îți răspund că nu contează, pentru că au talent să iasă din încurcătură. Românii au ca și monedă talentul, precum aveau romanii talantul, ca și greutate. De acolo își trage numele talentul, de la talant, care era greutatea unei amfore cu apă. Toți anticii au avut talant, dar și talent, lăsat urmașilor în diferite moduri de exprimare a echilibrului dintre valoare și codificarea ei. Cine a păstrat pentru monede denumirea de greutate sunt spaniolii, înainte de euro, dar și toți hispanicii din Latin America, care își denumesc ”banii” drept peso, greutate, la fel cum spun italienii apăsării, pesante.

Dar, nu ajunge să ai talent, trebuie să fi eficient. Asta trebuie să ne sune atât nouă, în munca pe care o facem cât și altora, cum era meșterul Manole. Vorbele acestea nu l-am spus eu, le-a spus tatăl astrofizicianului Neil deGrasse Tyson. Tyson, un astrofizician de excepție cu nume de boxer, este unul dintre ”discipolii” lui Carl Sagan, de culoare, cu tată afro-american și mamă hispanică. Dacă în articolul anterior am îndemnat la saganizare, aici vă îndemn la tysonizare. Să îi căutați cărțile în librării, interviurile pe YouTube, dar să vă țineți tare, posibil să vă facă knock-out. Vorbește și despre Dune II.

Nu știu ce rasă este aceast cior*i inteligent, dar dacă i-aș descrie ascendența astfel și l-aș întreba ce este, deGrasse Tyson s-ar enerva și ne-ar spune cu ochi calzi că toți suntem de rasă umană, indiferent de culoare. Doar gândirea face diferența. Și eficiența.

Garda de Fiert

Rezumat Dune II: niște jihadiști cu ochi albaștri călătoresc pe sfinctere imense care circulă sub dune, iar în timp ce își apără sărăcia și nevoile și neamul îi înving din greșeală pe fasciștii spațiali.

Fiat flux

Pentru o legătură cu articolul anterior, să se lege, să rămână grea litera, vă întreb și pe voi dacă în ultima vreme v-ați mai cumpărat cauciucuri pentru automobil sau bicicletă, și dacă da, dacă v-ați uitat în ce țări se produc aceastea. Dacă nu v-ați uitat, să spun eu, în China sau în India. Acum că știți țările, făcând legătura între cauciucuri și populațiile acestor mușuroaie umane, vă puteți explica de unde au atâta spor de natalitate. Chinezii și indienii nu mai au prezervative pentru că tot cauciucul ia drumul către fabricile de pneuri.

Pneu este denumirea corectă pentru ”camera” din anvelopă, dar se folosește și pentru ”roată”. Cuvântul pneu înseamnă și plămân, cu știința lui, iar cuvântul anvelopă vine din limba franceză, de la plic. Ați mai auzit și voi că Primăria ”anvelopează” blocurile cu polistiren. Nu sunt nici eu Pruteanu să vă conving că limba română este cea vorbită pe ambele maluri, dar măcar pot răsufla ușurat că știu care este soluția creșterii natalității în România: să ne apucăm să producem pneuri. Ca să facem copii nu ne trebuie alocații și stimulente guvernamentale, ci fabrici de ”cauciucuri”.

Nu știu de ce nu facem anvelope, poate că țin investitorii banii la cioran, de nu construiesc fabricile cuvenite natalității și ne țin pe jantă. Ar trebui puțină presiune și lumină pe Guvern să îi excite fiscal pe băgații cu bani de bogat în fabrici de roți, să umblăm în mașini de lux cu cauciucuri de la noi.  Am ajunge natural la visul natal al lui Emil Ciorap, care își dorea o Românie cu populația Chinei, de atunci.

Apropo de lumină și de lux, acestea sunt sinonime, lux fiind lumină în latină, vai ce dulce rimă. Au fost Paștile la catolici, dar și la protestanți, deși ultimii nu mai contează, se diluează în miliardul de catolici. Dacă urmează Paștile ortodoxe, fiind post acum, ia luați lumină, ca o slănină, o mică sminteală ca o sarmală.

Nu v-ați întrebat niciodată de ce, lumina aceea magică, lumina sfântă, de la Sfântul Mormânt, nu se aprinde niciodată spontan la catolici, ci doar la ortodocși? Lumina aceea pe care o aduc cu mândrie, la Patriarhie, de Paști, avioanele Tarom? De parcă tot amarul acela de norod catolic nu are avioane să ducă la Roma puțină magie, din cutie, de chibrituri. Oricum, despre Tarom, nu se prea aude nimic, doar atunci când aduce lumina și îi plimbă pe parlamentari. Nici măcar președintele Iohannis nu mai circulă cu Tarom-ul. De aceea nu zboară Iohannis cu Tarom-ul, pentru că e protestant. Nu că ar lua foc, de la focul sfânt, să se apuce de lucru febril, la final de mandat.

Asta cu lumina sfântă doar pentru ortodocși, este o poveste de adormit copiii, când le zboară visul la Ierusalim, precum Aladin, pe covor, învelitor. Mulți ortodocși ar spune că lumina se aprinde doar lor, pentru că credința lor e cea adevărată, iar miliardul de catolici sunt condamnați să orbecăie în necredință și erezie. Apropo de cei de Sus, am ajuns unde-am propus. Și apropo de focul de la Ierusalim.

Astronomul american Carl Sagan (cei ofensați de textul de sus vor spune că e j*dan), cel care a fondat SETI (Search for Extraterrestrial Intelligence), a spus că ”afirmațiile extraordinare necesită dovezi extraordinare”, cu referire la absolut ce vreți voi: Dumnezeu, extratereștri, nevasta care înșală, Guvernul care va rezolva criza, porumbelul care aduce pacea, etc.  Chiar dacă Carl Sagan a vorbit despre extratereștri în citatul de mai sus, extrapolând, putem vorbi la fel și despre Dumnezeu, atunci când îl căutăm, cu ochii îndreptați spre cer, precum radiotelescoapele SETI, căutând farfurii zburătoare.

La final, fiind postul Paștelui, cred că ar trebui să ne zboare gândul de la farfurii, să avem mai multă iubire unii față de alții, să fim raționali, nu naționali, iar dacă nu putem să fim mai buni, atunci măcar să fim nebuni.

PS. Textul nu este blasfemie. Dacă nu l-ați descoperit încă pe Dumnezeu, măcar să îl descoperiți pe Carl Sagan, în librării, pe YouTube sau aiurea. Să vă aducă iepurașul măcar o carte scrisă de Sagan.

Oul de geniu

Ilustrație de Jody Hewgill

Nebuna vestire

Vorbind despre scumpiri, cred că ați observat că tot timpul cineva se plânge de acestea. Gospodinele că se scumpește pâinea, sau untul, șoferii că se scumpește benzina sau asigurarea obligatorie, sau oamenii în vârstă că se scumpesc medicamentele. Dar, când se scumpesc medicamentele, nu am auzit pe nimeni să se plângă că se scumpesc prezervativele. Prețurile lor diferă oricum, de la farmacie la farmacie, cel mai probabil acelea puțin mai ieftine sunt acelea reciclate și spălate. Dacă este de dat o definiție pentru prezervativ, acesta este cauciucul profilactic care te protejază când dormi, cu cineva, ca mai apoi să ai acel somn liniștit, să nu te legeni de somn când legeni.

Din când în când, trebuie să ne mai plângem de lucruri care ne fac să plângem, nu pe mine, pe alții, lucruri cum sunt religia, nu contează a cui. Așa cum am spus, toate religiile sunt la fel, ca automobilele, contează unde mergi cu ele, nu contează marca.

Dacă v-ați uitat pe facebook pe paginile de religie hindusă, ați observat că tot timpul zeii lor sunt reprezentați tineri, cu mușchi, de parcă trag la fiare, eventual cu tigri îmblânziți. Așa l-am văzut pe Shiva, vânjos, atât sus cât și jos, ca un dansator în filme indiene. Imaginea lui Dumnezeu cel creștin este a unui dansator din bunic, un bătrânel cu pleată, mai mult sau mai puțin hipiot, îmbrăcat în cearșafuri cumpărate de la Jisk.

Apropo de religille monoteiste. Cred că mai țineți minte de la matematică, sau fizică, spațiul era configurat pe trei axe, X, Y, Z, adică lungime, lățime și înălțime. Așa este și cu monoteiștii, la fel se roagă, ca și când ar vrea să treacă examenul la geometrie în spațiu. Creștinii se roagă cu privirea la cer, evreii se roagă cu privirea la ziduri iar musulmanii se roagă cu privirea la covoare, toți impreună fac un cub.

Apropo de musulmani. Oamenii obișnuiți cred că arabii sunt cei mai mulți musulmani din lume, dar e greșit, indonezienii sunt cei mai numeroși. Dar vorbind de arabi, cred că ați văzut pe facebook videoclipuri încărcate de arabi, în afară de acelea cu aruncat cu pietre în tancuri israeliene, sunt acelea cu uleiul. Un măgar sau catâr învârte o piatră de moară, zdrobind susan sau măsline, ca să producă ulei. Aceea este culmea tehnologică a arabilor, producerea de ulei. Că i-au învățat pe europeni medicină, nu e important, sau astronomie, nu e important, algebră, nu e important. Cel mai important e că încă fac ulei cu un măgar.

Textul a mers ca uns la partea cu uleiul sfințit sau nesfințit. Care este poanta cu uleiul virgin și extravirgin? Parcă dacă este pângărit uleiul extravirgin, se face virgin, iar apoi, după altă pângărire, e doar ulei. Uleiul extravirgin parcă e și emisiunea Mihaelei Tatu, ”de 3 ori femeie”, zici că are 3 peceți, pe pulpe, Fragedo, ca de puicuță. Dacă ar face acum Tatu emisiune despre femei, ar putea să îi spună ”de 3 ori babă”, fiindcă Mihaela se cam îndreaptă spre zodia veștejirii, la cei 60 de ani ai ei.

Apropo de babe și vârsta a 3-a. A fost (și s-a dus) o scriitoare braziliană, pe nume Clarice Lispector, o evreică născută în Ucraina și naturalizată în Brazilia, cu un nume nediscriminator, ales de către tatăl ei. Aceasta spunea în cartea ”Fericire clandestină” că ”femeia bătrână este o altă rasă”, dar și alte lucruri grave și frumoase despre femei, în ”Cea mai mică femeie din lume”. Mai facem o paranteză, folosind-o pe Clarice și clandestinitatea sa productivă. Se spune că personajul principal feminin, dar și masculin, din Tăcerea mieilor, plus urmările, au fost inspirate de numele evreicei, aici i-ați recunoscut pe Clarice și pe Lector, scriitorul Thomas Harris fiind un admirator al brazilucrainiencei.

Ca un final de poveste vă spun că în Raiul federal brazilian este un stat numit ”Natal”. Nu știu ce populație are Natalul, dar în mod sigur nu sunt doar extravirgine, că altfel nu s-ar propăși națiunea carioca, prin ordine și progres, cum le scrie pe steag.

Vă recomand cu căldură să o citiți pe Clarice Lispector, intrată târziu publicistic pe o piață nu tocmai virgină, dar încă feciorelnică în literatură străină de calitate.

Clitoris Inspector

P.S. textul este dedicat tutulor( vorba lui Nicolae Ceaușescu) acelora care cred în fericirea clandestină

Împăcat și proletar

La fiecare zi de naștere sau moarte a unui mare scriitor sau poet, neapărat ”cineva” trebuie să ne reamintească câți ani s-au împlinit, ca și când l-ai cunoscut personal și te-ar ajuta asta cu ceva. Anul acesta s-au împlinit 173 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu, am auzit-o la radio. Dacă faceam eu calculul, ziceam ”moaamă..ce bun sunt la matematică și istorie, ce memorie am”.

Apropo de istorie. Avea ”istoricul” Adrian Cioroianu cele 5 minute de istorie de la TVR, condensate ca o transpirație a transpirației, timp în care scria de musai pe ecran că este ”fost ministru de externe”. Mențiunea era foarte importantă. Să ne amintim noi câte păci între popoare a făcut Cioroianu sau câte foamete/foameți a stârpit el pe mapamond prin diplomație. A stârpit, foametea lui, că s-a îngrașat ca un, pardon, porc, iar în afară de asta, te și enerva cu freza lui à la Vadim Tudor. Cioroianu mai avea ceva, la fel de enervant ca și Vadim Tudor, aici facem o paranteză.

Cred că ați observat că, la un moment dat, în viața unui om, este un moment istoric în care simte el cu toată corporalitatea că trebuie să poarte un sacou alb. Bunăoară, sacoul alb a apărut la V.C. Tudor, la Adrian Împăunescu, la Gigi Fecali, la Gheorghe Furnal, iar mai nou, însuși Tudor Bălosu aka Dorel Vișan îl poartă. Acel moment istoric e unul isteric, omul cu sacou alb începe să voarbească tâmpenii, să aiureze, să spună fel și fel de prostii. Acel moment ar trebui să îi sugereze omului alb că nu un sacou i s-ar potrivi, ci o cămașă de forță, bonus cu sejur la ospiciu, unde să le povestească napoleonilor despre daci, tuneluri, levitație, lasere ce taie tancuri…câte și mai câte adevăruri ocultate în mintiuca lor. Aaa, să nu îl uităm pe Dan Puric, un colos la cuget ros, care pișca din portofele lei de bilete de intrare când ținea prelegeri fără noică. Nu prea vezi oameni îmbrăcați în alb, decât pe nebuni,  pe doctori, pe veterinari, sau pe Patriarh sau pe Muftiu, dar măcar ultimii au o scuză, religia. Sau pe Donald Trump. Treaba cu îmbrăcatul ține de etichetă.

Apropo de etichete. Nu înțeleg care este rostul lenjeriei de pat de mătase. În primul rând că așternuturile sunt reci, iar atunci când dormi crezi că ai iarăși 4 ani și ai făcut pipi în pat. În al doilea rând, sunt foarte alunecoase, parcă sunt unse. Ca să dormi ca lumea în mătase ar trebui să vând în setul cu fețe de pernă și cearșaf o pereche de centuri de siguranță sau de chingi, cu care să te ancorezi, să nu cazi peste bordul patului.

Am ajuns la subiectul cu etichetele. Ați văzut că la haine sau la cearșafuri, se pun mai nou etichete atât de mari, încât sunt în sinea lor un cearșaf, de îți poți sufla nasul în el. Firește că au rost etichetele, așa poți învăța cum se scrie cotton în toate limbile pământului, pe unde se vinde chilotul ăla sau tricoul. Îi spune la fel, în afară de română și turcă. Parcă nu ai putea dormi noaptea bine, dacă nu citești în limba ta ”bumbac” sau de unde vine, din India sau din Pakistan.

La fel de aiurea ca și etichetele cearșaf sunt noile dopuri cu balama, care sunt pe toate sticlele de plastic. Nu cumva să scapi dopul pe jos, se rostogolește și merge în canal, se umple de Covid și de praf. Cred că ideea dopului cu balama a aparținut vreunui comisar european al dopului, în mod sigur există așa ceva. Unul rotofei, care nu mai avea chef să se aplece după dopul de la Coca-Cola Zero. Ia să nu se mai aplece grașii după dop, că e discriminatoriu…ia să se zgârie oamenii pe nas, în dopul cu balama, să știe că băutul din sticlă nu e politicos, să își pună în pahar. Pahar din hârtie reciclată, hârtie igienică, dacă e posibil. Zimț și făcut, s-a implementat directiva capacului cu balama, să ne fie de belea.

Dacă am început cu Mihai Eminescu și am continuat cu haine și îmbrăcăminte, trebuie să recunoaștem că cele mai frumoase haine sunt cuvintele rostite de om. Dacă am început cu Eminescu, să terminăm tot cu ”dânsul”, vorba cântecului soților Teodorovici.

Chiar dacă românii sunt săraci, cu duhul, o dată pe an, la 15 ianuarie, că atât se poate, ar trebui să ne îmbrăcăm mintea și inima cu poezia lui Eminescu. O singură dată pe an să ne simțim împărați, chiar dacă suntem goi. Pe dinăuntru.   

Interzis și făcut

©The New Yorker Humor, Charlie Hankin

Gerul și pământul

Dacă s-a vorbit despre Noul An Rusesc, care ne bate la ușă, cum le bat rușii ucrainienilor, v-ați întrebat cu ce unitate de măsură socotesc ortodocșii necazul? Cu ceasul rău. De aceea rușii când fac vizite în străinătate, să elibereze de rău țările necăjite, se apucă să colecteze ceasuri, să fie bine ca să nu fie rău, cum zicea Gheorghe Hagi. Să le fie lor de bine.

Alaltăieri dimineață când au fost -10 gr. C la Cluj, de la frig am început să o rup bine pe rusește, cum rup ei bucăți din alte țări, iar rusa mea era cât limba de pământ căreia i se spune Transnistria. A fost doar începutul, căci de la frig am avut halucinații crezând că sunt la Stalingard, voiam să merg către gară cu autobuzul 35 și am vrut să mă urc pe 34, tancul.

Până la urmă am fost cu tenul de Galați până la Dej. Nu la Gheorghe Gheorghiu-Dej, acolo mergi doar după ce mori. Chiar și atunci, nu știi unde să îl cauți, în Iadul Capitalist sau în Raiul Comunist. Deci…era atât de frig în trenul către Dej în vagonul 2 încât toți călătorii s-au rugat fierbinte de nași să dea dea căldură la galeată, să își ia fiecare, măcar până când, cum ziceau conductorii, ”se redistribuie”.

 Nașii erau niște moldoveni ce vorbeau pă dulcele grai moldovenesc, accent pe care nu îl poți copia decât dacă ești beat-mort, când îți împiedici limba în gură de buza paharului și nu știi ce vrei să spui. Ne-au mutat nașii pe tonții, care circulă cu CFR, în vagonul 1.  

Printre pasageri, două ucrainience care vorbeau în limba rusă. Nu știu ce căutau în Polar Express, puteau la fel de bine să circule pe tren, ca indienii, că rușii sunt obișnuiți cu frigul. O să spuneți că ucrainenii nu sunt ruși, de parcă făcea cineva diferența până acum doi ani. Acum au apărut ”experții” care fac diferența, spumând că este de la cer la pământ.

Nu contează dacă este sau nu diferență între ruși și ucrainieni. De obicei, orice român sănătos politic îi înjură de măicuța lor pe ruși și de oricine altcineva care i-o făcut și pus lângă noi, să ne sufle în ceafă.

Într-un articol anterior am spus cum vine cuvântul vulgar pul@ de la strămășii latini, iar cuvântul pizd@ de la slavi, în pizd@ mamii lor de nenorociți, că multe necazuri au tras românii din pricina lor. Și încă trag. Nu vă șocați de limbaj, adevărul trebuie spus pe nume și înjurat de câte ori vă vine. Ce mi-ar place cu adevărat, este ca la o oră de limba română, să intre profesorul sau profesoara în sala de clasă, să scrie cuviintele acelea două de mai sus pe tablă, să le explice copiilor, când sunt mici, originea acestora și de ce înjură oamenii.

Fac eu pe profesorul să vă spun, dacă nu știați, ce este cu înjurătura și de ce este bine să o facem. Cuvântul a înjura, dar și bătaia de joc, are legătură cu expresia din limba italiană, ”prendere in giro”, literalmente ”să iei în jur”. Cuvântul jur sau giro se învârte în giratoriu, în girant precum o floarea-soarelui, pe limba lui Dante, ”girasole”.

Bătaia de joc sau înjurărătura vin din negura timpului ca obiceiuri magice de înlăturare a răului, sau de deviere a acestuia pe cineva anume. Ritualul se făcea mai demult printr-un joc sau un dans, care se executa în jurul unui obiect, care îl reprezenta pe destinatarul răului, joc în timpul căruia se rosteau cuvinte de ”ne-auzit”, sudălmi și blesteme. Era ca un voodoo.

În anumite desene animate vedeți reminiscențe din acest ritual, când se râde de cineva și este întărâtat prin plimbatul în jurul lui și spusul de injurii. Inclusiv cuvântul injurie, are acceași origine, aceea de a te roti. De aceea ne simțim bine după ce înjurăm, pentru că s-a eliberat stresul, nervii și tensiunea pe cineva anume sau înspre cer. Dacă țineți minte, la finalul poveștii Dănilă Prepeleac a lui Ion Creangă, Dănilă își îndeamnă copiii să îl înjure pe Drac, iar aceștia aduc ”blestemurile părintești”. A trecut ritualul, au rămas doar înjurăturile.  

De Anul Nou Rusesc, la un pahar de șampanie, le putem ura rușilor un tradițional și bătrânesc ”Fut@-vă Stalin!”, ca să ne simțim mai bine, să nu rămână rușii neurâți.

Molar Express

Urare humanum est

Nu cred că nu ați participat la vreo înmormânatre ortodoxă vreodată, unde preotul spune ”căci nu e om să nu greșească, cu lucrul, cu fapta sau cu vântul”. Se greșește cu vântul mai ales în autobuze, unde câte un călător înghesuit de bunul simț îl scapă suav printre celelalte sardine călătoare. Vântul călător și el este de o asemenea claritate olfactivă încât îți usucă părul din nas și îți cade jos ca frunzele toamna. Când a trecut unda de șoc te simți mai contaminat decât după norul radioactiv de la Cernobîl.

Am citit relativ târziu de vântul religios lansat de episcopul Scârnodosie de la Constanța, de Bobotează, când acesta a spus că fumătorii și femeile necurate nu pot bea apă sfințită de Bobotează. Nu știu ce e cu omul ăsta de la Constanța, zici că e copil, parcă doar acum a auzit de ciclul menstrual. Păi da cum crede dânsul că au fost hrăniți Cain și Abel în burta mamei noastre Eva? Cu apă sfințită? Că se ia de femei, pot să înțeleg, că ele sunt slabe și nu se pot apăra în fața prostiei, lasă natura să o facă, să selecteze natural. Dar nu înțeleg ce are cu fumătorii. Că și dânsul este afumător. Ce, parcă dânsul nu fumează pasiv tămâie? De vorbește Dracul prin acesta?

Se zice că primul fumător blamat de către Biserică pentru plăcerea Ierbii-Dracului a fost un matelot spaniol, tovarăș de călătorie cu Cristofor Columb, ce s-a întors din Indii cu năravul nicotinei. L-a prins nevasta lui cum pufăia în spatele șurii, dintr-un fel de tulnic de dohan, de parcă era tulnicăreasă de-a lui Avram Iancu. Și-au slobozit nevasta marinarului gura la ”Sfânta Închiziție” cu pâră pe soț  că ”scotea fum și foc pe gură și nări ca și Satana”.

”Și-au”, scris astfel, precum vorbesc popii de la noi, a-gramatical, că Dumnezeu nu a făcut și gramatica, doar lumea și pe om în ea, să greșească și să se căiască. L-au condamnat pe marinar catolicii la lovituri de bici, plus că i-au poruncit să se lepede de obiceiul drăcesc. Nu se știe dacă omul s-a lepădat, dar ce se știe cert, e că am citit povestea în Magazin Istoric, la câțiva ani după vremea când Teodosie onaniza la Seminarul Teologic, gândind cum ar păcătui el necurat cu femeile. Povestea cu Teodosie nu a fost poveste ci doar un episod din Prostia omenească a lui Ion Creangă.

Apropo de femeile ”necurate”, în lejea lui Teodosie, ia luați aminte, cum ar zice dânsul, la prima parte a poveștii adevărate.

Bărbatul este reprezentat în cultura populară, la noi și pe aiurea, drept Soarele, principiul activ, iar femeia este reprezentată drept Luna, principiul pasiv, misterioasă ca și ea. Păi ia aflați de aici, dacă nu știți. Ciclul menstrual vine la femei o dată la 27 de zile, timp ce îi ajunge Lunii să facă mișcarea de rotație în jurul Pământului. Asta face că femeia e lucru necurat pentru Teodosie, care este în Evul Mediu al Științei, nu făptura lui Dumnezeu, care face oameni asemenea Lui. Cealaltă parte a poveștii, este cu urări, de Anul Nou pe Stil Vechi, minune ce se va întâmpla lunea care urmează.

Rușii și alți ortodocși vechi țin încă calendarul bisericesc pe Stilul Vechi. Long story, short, cum zic englezii. Este o diferență de aproximativ 12-13 zile între calendarul gregorian (Stilul Nou, de pe vremea papei Grigore al XIII-lea) după care ne ghidăm noi, ortodocșii occidentali, și calendarul iulian (Stilul Vechi, din 45 î.Hr., de pe vremea lui Iulius Cesar) după care se ghidonează rușii. Asta face că Anul Nou pe Stil Vechi are anul acesta o înapoiere de 13 zile față de Anul Nou pe Stilul Nou.

Dacă țineți minte cărțile vechi de istorie, aveau două date istorice pentru datele de dinainte de 1919, când am schimbat și noi calendarul. Așa se făcea că Tudor Vladimirescu, părea că a mers de două ori la Islaz să țină prelegeri, și în 9 și în 21 iunie 1848, când de fapt a fost o singură dată, călare pe o mârțoagă, iar cușma era mai grea ca dânsul.

La fel cu înapoierea dintre Anul Nou pe Stil Vechi și  Anul Nou pe Stilul Nou,  IPS Teodosie are o înapoiere mintală de minimum 12 apostoli, cât 12 ceasuri negre. IPS Teodosie e mai tare decât apostolii lui Iisus, nu își permite nici măcar o îndoială în ceea ce spune. Nu tot timpul, ci frecvent.

Ca atare, venind Anul Nou Rusesc, să îi urăm lui Teodosie, care îl iubește pe Vladimir Putin, dar și iubitului său patron, un tradițional ”Piei Satană”!

Carlos Satana

PS:(exercițiu de imaginație) Moare Teodosie, îl pun la insectar, de acolo îl preia o limuzină albă cu geamuri fumurii. Limuzina încetinește, se deschide portiera. Scaraoțchi cu zâmbet și brațe deschise: ”Wellcome brother!”

PS 2 pentru fanaticii creștini, ca un playstation 2. Iisus Cristos nu a fost creștin, pentru că nu murise încă, ca să se urmeze pe sine însuși.

Papa Grigore al XIII-lea

Oul pădurilor

Dacă există cu adevărat omul pădurilor, un sălbatic atavic care se hrănește cu fructe de pădure, de bunăseamnă trebuie să existe și omul grădinilor. Cine e? E contemporanul nostru, acela ce mănâncă buruieni, legume, brocoli, bea fresh-uri, nu fumează, face sport, toate acestea doar ca să fie sănătos și să trăiască îndelung precum profetul Noe. Bine, a avut și el un strămoș de poveste, pe Împăratul Roșu, care îi cerea lui Harap Alb salate din grădina ursului. Asta a fost doar o introducere în povestea adevărată.

Am primit de ziua mea un cadou minunat, de la frate-meu, un ceas chinezesc Huawei, generația 2 Pro. Are eșnpe mii se funcții, arată ora, are alarmă, are busolă și hărți ”Petal”, ca să nu te rătăcești în jungla de beton, tot felul, printre care și funcții care îți arată cât de sănătos ești. Este una dintre ele, de-a dreptul îngrijorătoare, cea cu monitorizarea somnului.

Dacă ai apucat o singură dată să îi dai voie să îl ții pe mână când dormi, apoi să te ții. Mergi pe stradă pe la orele 23 seara, când îți scrie că e vremea să te culci, să dormi ”sănătos”. Unde să te culci? Pe stradă, ca boschetarii? Măcar să ajung acasă, să mă culc în patul meu. Cealaltă chestie nașpa e că te înregistrează când dormi. Mă și gândeam, dorm și eu, sforăi, iar președintele Chinei se uită mulțumit la milioane de oameni, cum dorm ei ca pruncii la sânul mamei. Sau, dacă nu te culci la timp, să fii productiv, mă și gândeam cum te vizitează ceva agenți secreți chinezi. Te culcă ei, din kung fu, să muncești a doua zi pentru Patrie, să nu stai pe telefon noaptea, să îți strici ochii.

Ultima chestie, de-a dreptul înfricoșătoare, ca o judecată, este cum iți măsoară ceasul pulsul, iar dacă este prea accelerat, ceasul, dacă îl lași, poate suna la 112 să vină ăia să te liniștească. Doar o dată să îl porți pe mână, la momente mai intime, ai pulsul mare, crede ceasul că faci infarct, sună la SMURD, apar pompierii lui Yasser Arafat, pardon Raed Arafat, te descarcerează ăia din ciocnirea cu duduia. Te văd oamenii ăia cu coifuri și ignifuge în buca goală, cum te-a făcut mama, cu ditamai orologiul pe mână, de nu poți să își ascunzi cu el goliciunea și pudoarea. Toate astea, din pricina chinezilor. Poate e și ăsta un complot, să nu poți mișca în front, că sunt ăștia 1 miliard, indienii alt miliard, numai de plodul tău să nu audă.

A ajuns tehnologia asta să ne cotropească mințile și trupul, să nu mai putem face doi pași până la alimentara, dacă nu îi numărăm, iar odată cu ei și caloriile. Ce să mai spunem de telefon și aplicațiile lui. Aplicația ce ne face cei mai mulți nervi este Whatsapp. Toți scriu pe Whatsapp, trimit documente, fotografii, fețe, inimi, efectiv stai ore întregi doar să trimiți love și degetul mare ridicat, să vezi ce se scrie în grupul cutare sau ce face Iisus cu inima lui mare ce trage raze și binecuvântări ca niște rachete rusești. Dacă nu le răspunzi, trimit semnul întrebării, ca un cârlig ce te trage de limbă, sau se supără că nu le dai amin-ul cuvenit.

 M-am gândit într-o zi, ca avocat, să îmi deschid punct de lucru pe Whatsapp, iar dacă o fac, dau anunț că angajez secretară. Nu îmi trebuie una ”bunoacă” cu picioare lungi, ci una obișnuită, cu degete lungi, cu cunoștințe temeinice de limba română. Să răspundă ea pe Whatsapp, că eu m-am săturat. Dar nici nu poți închide aplicația, că te mănâncă în fund și pe tine să mai trimiți ceva haios, așteptând pe celălalt să râdă cu lacrimi, ca să nu îți jignească umorul împrumutat și distribuit frecvent.

Apropo de gesturi și semnificația lor. Semnul ok, cu găuricea făcută din degetul mare și degetul arătător înseamnă exact ce am scris eu, dar în India, că de aceea au ajuns ei un miliard, că citesc doar Kama -Sutra. Pentru hinduși e ok să citească doar o singură carte. La fel e gestul de ok, dar cu pumnul strâns și degetul mare ridicat, în Grecia, gest ce se pare că este umplutura pentru găurice.

De unde să le știm și noi pe toate, nu avem cum, decât dacă nu de pe google, ca să fie totul ok.

PS. Dacă Alexandru Macedon a ajuns în India, oare el cum arăta că e totul ok cu cucerirea lumii? Că nu își putea da tag.

Decefalus

Norod bun!

Poate dacă a venit anul 2024, vi s-a schimbat și vouă norocul, sau poate e tot acela de anul trecut, puțin obosit și fără chef de muncă. Dacă aveți o presimțire că se schimbă norocul, înseamnă că e pe cale să facă ceva pe el, trebuie urgent acționat. Sau poate deja a făcut o căcuță și e compromis, trebuie schimbat. Latinii îi spuneau norocului Fortuna, care era aproape ca sens de fortis, adică puternic, norocul te făcea puternic. Pe noi, pe norod, norocul ne face să credem în supranaturalul leneș și binevoitor.

Apropo de schimbări, nu știu dacă ați abservat, dar de fiecare dată când vine ceva friguț, prin octombrie-noiembrie, posturile radio și TV intră în febra meteorologiei. Încep să difizeze din 15 în 15 minute starea vremii, de parcă am trăi pe Himalaya, cu sarea ei cu tot. Deja te gândești că apare Yeti, că mori înghețat în fața magazinului Profi, cu mucii stalactite cât dinții morselor sau îți trece un gând ca un sloi prin portofel zicând: ”de unde păcatele mele să mai am și bani să angajez șerpași, să îmi care geanta cu laptop sau plasa de cumpărături din stație până acasă…”

Când văd anacondele roșii de pe televizor, cum curg cu temperaturile din fiecare oraș mă trec sudorile, mă gândesc la acel front atmosferic care își bagă capul peste frontieră, să vadă ce facem noi paicilea, pe sub plăpumi și cum ne stau izmenele pe sub blugi. Ce ruși, ce atac cu drone…ne tremură chiloții când vin un minus 7 grade. Acolo chiar lipsesc 7 grade de acasă, ca la toți pruncii care umblă la școală…. Ei… și ce școală se făcea pe vremea lui Ceaușescu, cum eram noi olimpici și făceam matematică din culegeri. Am divagat aiurea, dar dacă este vorba de munți și performanțee, ia să mai vedem din propria noastră ogradă.

Tot așa vă spun, nu știu dacă ați văzut sau auzit în ultimii ani cum apar la știri la TV tot felul de orbi și schilozi care escaladează munți, Kilimanjaro, Anzii Cordilieri, etc. iar apoi povestesc ei cum au visat toată viața să arate că nu sunt diferiți, că și ei pot. De parcă toți văzătorii urcă pe Kilimanjaro. În sfârșit…Orbii de pe munte țin pe vârful unde au poposit un tricolor și le fac poze ăia ce văd, șerpașii lor, probe ale curajului orb.

 Șerpașii sunt apoi fericiți că orbul și-a făcut damblaua, ca atare sunt buni, darnici și cool, au ce povesti cum au ”percutat” din prima la dorința orbului, au lăsat nevastă, copii, job, doar să îl slujească pe nevăzător. Șerpașii se simt mai bine decât Iisus, care oricum, nu își făcea treaba până la capăt. Iisus doar le vindeca vederea orbilor, în rest, nu îi ajuta cu nimic. Să zicem, să urce pe munți. Iar mai apoi, se și lăuda prin apostoli cât bine le-a făcut. Una era să îi care în spate pe munte, iar apoi să îi vindece, și alta să îi vindece și apoi pur și simplu să se care.

Nu știu cum vede orbul priveliștea de pe munte, sau doar îi povestesc alții ce văi adânci și ce peisaje a ratat. În afara faptului că prima idee care îți trece prin cap e că ești inutil și luzăr față de cutare orb sau schilod alpinist, cea de-a doua idee care îți vine sub formă de întrebare e: da pe cine cunosc eu să fi urcat pe munți, dar să fie om întreg. Că nu știu pe nimeni, să dea o căruță de bani, să se plimbe aiurea la Kilimanjaro, când de banii ăia poți merge la Poiana Brașov să te cazezi în gazdă. Bine, și să te parchezi pe pârtie.

Poate ne lipsește ca și neam încrederea în sine, că noi nu putem face nici măcar cât orbul acela de pe munte. Dar la ce rost, cui și ce să dovedim? O ultimă ilustrare a propriei neputințe naționale este steagul național arborat de orb pe munte, sau de olimpicii care câștigă nuș’ ce medalii.

Nu știu dacă ați observat, dar de fiecare dată când se câștigă ceva trofeu mare, apare un steag național șifonat, cu urme cum a fost împăturit și ținut în troller. Absolut niciun steag ce apare la învingătorii români nu este proaspăt călcat. Oare ce vrea să ne spună treaba asta? Cel mai probabil, că nu avem încredere în noi, steagul îl scoatem doar în caz că vom câștiga. Doar atunci suntem români, când câștigăm și îi invingem pe alții. Atunci se cheamă că avem valoare națională, iar dacă pierdem, suntem niște apatrizi, fără șansă. Nu zic de astea că sunt mai bun ca orbul de pe munte sau ca matematicianul cu steagul șifonat. Zic doar că treburile trebuie făcute până la capăt.

Orbul nu vede că steagul pe care îl ține e șifonat, dar ceilalți, da…păi dacă tot mergi pe Kilimanjaro, cu tot calabalâcul, cu orbul, și iei steagul național cu tine, împăturat frumos… ia frate și un acumulator și un mini-fier de călcat. Dacă este să ajungi pe vârf, scoți o pătură, calci steagul, te rujezi, te barbierești, în fine, apoi faci fotografii orbului. Ori mergi pentru fotografii, ori de plăcerea ta. Sau inventează un material neșifonabil pentru steagul național. Fă treaba până la capăt, dacă ai ajuns până acolo.

Vă urez, că încă se urează, ca în anul 2024 să aveți putere de muncă, inteligență, curaj și îndemnul să faceți lucrurile până la capăt, chiar dacă dați greș.

Nu vă trebuie noroc, norocul îl faceți cu mâna voastră. Până la următorul text, vă salut. Hai noroc!

Iarba nu-i ca vara

Vanul Nou

S-a săvârșit anul 2023 pe 31 decembrie precum s-a săvârșit monarhia la noi în 1948, când s-a încheiat călătoria, cu abdicarea Regelui Mihai I. Ei, nu s-a săvârșit deloc, ci s-a desăvârșit, monarhia s-a retras de câțiva ani în castelul de la Săvârșin, unde zac fețele princiare Duda și Margareta.

Poate că titlul de ”Custodele Coroanei” este o treabă mare egoistă, cum erau copiii când eram noi tineri și jucam fotbal. Era câte unul egoist ce ținea mingea la el, nu dădea pasă la altul, așa cum nu îi pasă Margaretei să dea mai departe coroana. Nu știu pentru cine o ține, că doar nu pentru Duda. Oricum ea a luat plasă în căsătoria cu Duda, care în nu a fost în stare să îi dea gol, să îi pună mingea la centru, cu un moștenitor.

Dar asta e la noi, că fiind românii săraci, țin cu dinții de chestii vechi și ponosite, chiar dacă nu le mai pot folosi. La alții, nu-i ca la noi, de pildă, în Danemarca, monarhie veche și cu pedigree. De Anul Nou însăși regina Danemarcei a anunțat că abdică, că înoiește țara, pasează coroana fiului, că, spunea dânsa, avea foarte multe pase proaste. Să fie primită, să se joace ăla micu cu coroana, că prea mult s-a jucat cu pana, cum ziceu cei de la Cassa Loco despre Făt-Frumos.

Mă rog, astea sunt distracții de Anul Nou ale aristocraților. Ia să vedem ce face clasa de jos, popoul, care se bucură de tot ce e nou și cu sclipici. Așa cum e Anul Nou, sclipitor. La trecerea dintre ani, românii întâmpină Anul Nou cu casa curată, precum face și Cea-cu-Inima-Neagră, cu coasa curată. Păi ce să facă românii de anul nou? Se purifică. Nu foarte mult, nu fac mult efort ei, așa numai, să nu se spetească. Dacă turcii au inventat statul turcește, cu picioarele încrucișate sub ei, românii au inventat statul românește, cu brațele încrucișate, să nu facă nimic, să nu îl sugrume pe Ene care le circulă în vene.

După atâta dezmăț în care poporul a băut și mâncat precum sălbaticii, a urmat sărbătoarea de lăsata sucului, când românii beau fără alcool, se căiesc și se leapădă de Bachus precum dracul de tămâie. Unii, care au pus pe ei ca porcii înainte de Ignat, luptă în zadar să scape de kilogramele în plus. Așa lupta și săracul Mihai Viteazu cu dietele, că a mutat Dieta de la Cluj la Turda, că nu îl slăbeau nobilii. Gata, după Anul Nou, românii nu mai pun gura pe nimic dulce, dar nimic, nici măcar pe zahărul pubic. Beau doar apă și se roagă. Atât sunt de pioși, mai ales când se arată Boboteza și Sfântul Ion.

Cum zicea bietul Eminescu, toate-s vechi și nouă toate. La fel și cu sărbătorile de iarnă, indiferent ce spune Biserica Creștină, totul e cu copy/paste. Romanii în vremea antică sărbătoreau Saturnaliile, închinate lui Saturn. Tăiau și ei, ca orice român un purceluș, dădeau cadouri, se bucurau și se veseleau până pe data de 23 decembrie. Pe 24 decembrie, venea și la ei o naștere, era Sol Invictus. La fel e cu Revelionul, sărbătoare masonică din vremea Revoluției Franceze, care însemna trezire, prilej de bucurie pentru orice bun creștin.

Dacă am vorbit de romani, în mod sigur știți că numele lunii ianuarie vine de la Ianus, zeul cu două fețe, care se uită cu una în trecut și cu cealaltă în viitor.

 Dar, și cred ați primit de Crăciun măcar ceva simbolic, mai este o poveste de dăruit, una ce are legătură cu fața lui Ianus, dar și a noastră. Povestea expresiei ”a crăpa obrazul”. Cuvântul acesta dur la rostire, obraz, chiar dacă seamănă cu viezure, varză, și barză, nu este de origine așa-zis dacică, ci slavă. Obraz înseamnă în limbile slave imagine, chip sau față, depinde cum e folosit. Expresia a crăpa obrazul vine de la crăpatul picturilor în biserici, atunci când zugravul se grăbea să termine să își încaseze banii pe lucrare, nu lăsa să se usuce și dădea cu vopsea nouă, încă un strat.

Dacă textul nu a avut obrăznicii, să îl considerați o urare de bun augur pentru un an mai bun, cu aceeași oameni răi. Doar anul se înoiește, nu și oamenii. Glumesc. La Mulți Ani!

Chipiul și asemănarea Sa

Fraza scurtă

A intrat în vigoare legea cu faza scurtă pe timp de zi, dar farul pus pe alții nu are rigoare dacă nu este atât de puternic precum fraza lungă. Știu că textul anterior v-a intrigat și scandalizat, mai ales cu femeile preotese. Zic și eu, e mai ușor de acceptat să îi pupi mâna unei preotese rujate decât unui preot bărbos. Dacă ar fi după mine, l-aș picta pe Dumnezeu în biserică ca femeie, pentru că astfel are sens Creația, alminteri Cel de Sus e doar Arnold Schwartzenegger într-un film mediocru de Hollywood. Bărbații nu pot naște, Pământ, jivine, mă rog, ce a făcut Dumnezeu în șase zile, doar o femeie poate face.

Știu că nu au picat bine nici observațiile cu cei care își fac cruce în autobuz, dar am fost încotit de destule ori de acești cruciați motorizați încât să nu îi notez. Ultimul lucru cu făcutul de cruce și fervoarea religioasă. Cred că ați văzut babe care își iau avânt când își fac cruce, ca atleții, iau de pe podeaua bisericii elanul, ca atunci când iau scame de pe covor când sunt musafiri în casă. Astea sunt toate exagerări, nimeni în pruncie nu este dus la cursuri de făcut cruce, fiecare o face și duce exact așa cum crede.

Nu m-am luat doar de ortodocși, am vorbit și de catolici. Ce nu explică la ortodocși este dacă ei sunt obligați să îi cinstească și pe sfinții catolicilor, că fiecare schismă are calendarul său, ca un un stat religios paralel. Fiecare cu sfinții lui, fiecare cu sărbătorile lui, dar creștinătatea se mândrește cu cel mai mare număr de credincioși din lume, având sfinți de rezervă ca la fotbal. Ca să meargă bine echipa, bagi din celălalt calendar un sfânt pe terenul de joc, îi pui la încălzire, apoi să dea gol, să aducă rezultate. Spre exemplu, dacă mergeți în bisericile catolice, îl găsiți pe Sfântul Francisc de Assisi. Sfântul este atât de încercănat și de obosit, parcă învață în sesiunea de re-examinări, iar dacă nu ia examenul, rămâne repetent iar ceilalți sfinți din biserică își iau licența și merg să se angajeze. Pe Francisc trebuie să îl cinstim?

Ieri am văzut pe pagina Ministerului Român de Externe pentru a nu știu a câta oară povestea fir-a-păr cu martiriul sfinților Brâncoveni, re-povestită din gura unui italian martor al supliciului. Povestea ca poveste, dar nu este spusă toată, ca să nu jignească trăirea ortodoxă a neamului. Partea nespusă din poveste este aceea că Constantin Brâncoveanu a dat din banii care se cuveneau ca tribut Înaltei Porți împrumuturi cu dobândă, unor prinți obscuri pentru armatele lor de mercenari.

Da, cam așa ceva, grupul Wagner exista și acum 300 de ani, când erau ultimele zvâcniri ale ostașilor tocmiți să ucidă. Sultanul i-a cerut lui Brâncoveanu banii care îi datora, inclusiv dobânda încasată. Dobânda (cămătăria) era interzisă atât în Islam cât și la creștini. Brâncoveanu a refuzat, până și-a pierdut toți copiii, până la ultimul care a vrut să se facă ”turc”.

Aici este tâlcul povești aceleia dureroase cu schimbatul religiei, în care copilul este omorât pentru că tatăl său vrea cu orice preț ca acesta să moară creștin. Chiar era atât de important la ce Dumnezeu se roagă un copil? Nu au creștinii, iudeii și musulmanii același Dumnezeu? Păi și musulmanii sunt copiii lui Dumnezeu, doar că lor le-a dat reguli mai stricte, ca să nu aibă timp să se gândească la tâmpenii.

Când Profetul Muhammad le-a spus că Allah a poruncit că trebuie să roage de cinci ori pe zi, a fost ca să le dea ocupație mentală arabilor, ca să nu poți pregăti un atentat terorist între două rugaciuni. Până te scoli, până te speli meticulos, până te rogi, îți trece cheful de plănuit cum să omori infideli. Plus că i-a pus să se roage și noaptea, să nu doarmă să le puște urechile. Arabii zic,  bun – bun, da ce să faci noaptea? Nu te culci, că iar trebuie să te scoli și să te rogi. Arabii între două rugăciuni de noapte, se uitau la ceruri și făceau obsevații astronomice. Ziua, era cald de cazi jos, stăteau la umbră, mai făceau o algebră, un algoritm din Gheba, mai traduceau din greci, trecea vremea, creștea cunoașterea.

La final, dacă am vorbit de mercenari, chiar dacă am mai scris, o mai spunem. Mercenar vine din italiană de la merce, adică marfă, de acolo avem și mercerie. Mercenarul era un soldat care se tranzacționa, se vindea ca pe o marfă, cum fac avocații. Serviciile se contractau în scris, contra cost, prin contractul de condotta militare, în care prestatorul era mercenarul iar beneficiarul era condotierul, angajatorul. În contract se scriau ce servicii prestează mercenarul, iar în caz de victorie, cât are voie să jefuiască și să prade. Condotierul te conducea la locul de muncă, la bătălie, unde avea și el contractat să acționeze. Dacă aveai noroc, supraviețuiai și mergeai acasă sub scut, cu bănuți. Dacă nu, mergeai pe scut, dar văduva și copiii aveau dreptul la solda ta și anumite compensații financiare.

Cam asta a greșit Brâncoveanu sultanului, a finanțat moarte pe bani, cu dobândă, ca Evgheni Prigojin. Că a ctitorit, bravo lui, că a mâncat ananas din sera lui Bruckenthal, să îi fie de bine. Brâncoveanu a primit răsplata pentru faptele lui, după vechiul proverb românesc haram vine, haram se duce.

Da, Brâncoveanu este martir, a căzut sub iatagan pe câmpul lui Marte, dar în lupta cu avariția.

Mâhnea Turcitul

Florența – Uffizi, statuia funerară a condottierului Lodovico de’ Medici (1498 – 1526)

Puncție vacantă

V-am spus eu că se schimbă vremea, dar nu m-ați crezut, până nu v-a plouat în slipul ud. Preoții și-au făcut treaba, au adus anotimpul nunților și botezurilor. Urmeaza prima zodie de toamnă, cu naivii din zadia Fecioarei, cea profană, că pe cea sfântă am adormit-o azi.

În patria noastră ultra-ortodoxă sunt diferite soiuri de credincioși care ne fac viața umoristică mai ușoară. Spre exemplu, nu știu cum se face că atunci când apar grupuri de turiști pe lângă biserici, femeile încep să le fotografieze, de parcă bisericile ar avea minaret, să îi arate soțului fotografia cu înălțimea turnului. Sau poate credincioasele vor să se apuce de arhitectură, nu că am cunoaște femei arhitect de biserici (aici am fost misogin), dar măcar atât să le lase popii să facă dacă nu le lasă să fie preoți. Să construiască o biserică cum cred ele. Cu bucătărie, cu cămară, poate cu un dressing de haine preoțești. Poate cu un pat pe care să plângă că nu știu cu ce odăjdii să se îmbrace la slujbă.

Mi-ar place să văd preoți ortodocși femei. Cum sunt ele practice, nu ar mai da cu tămâie în biserică, s-ar da cu parfum de tămâie. Destul cu gluma. Dacă sunt credincioase cititoare ale blogului, le rog să întrebe pe duhovnicul lor de ce ortodocșii nu au preoți femei, dacă este egalitate între sexe și în profesii. Că doar nu trebuie să facă pe militarii, să tragă cu tunul și să încarce proiectile de 20 kg pe țeavă. Preoții-femei trebuie să citească din cărți, să dea cu crucea, să binecuvânteze. Nu îți trebuie forță pentru așa ceva. Ele ar fi mai bune, că erau ”tocilare” la școală, învățau mai bine.

Apropo de biserici și de credincioși, este soiul de credincios care merge de musai să se roage la biserică, de parcă de acasă nu îl aude Domnul, îi trebuie o goarnă, o trompetă, să se audă până sus. Bisericile sunt chiar frumoase, că de aceea spuneau primii creștini că biserica este comunitatea de credincioși. Ultimii din cei hazlii sunt aceia care își fac cruce în autobuz, de parcă ar fi pe biserică camere de luat vederi să îl prindă cu radarul că nu și-a făcut cruce. Nu doar la noi sunt din ăștia, abundă în credință ortodoxă și la ruși. Mă gândesc cum își face cruce un pilot rus de pe avionul de vânătoare, că până să spună Amin! I-a și trimis la cer pe ucrainieni.

Cea mai bună știre pe care am auzit-o ever cu Patriarhul Kiril  a fost când acesta a anexat un Covid, pentru că ÎPS nu s-a dezinfectat și la gură, ci doar pe mâini. La ce prostii a debitat Kiril cu gurița lui, mă mir că nu a făcut un hermes la gură, de câte ciocane a luat de la supușii săi, ruși și ucrainieni, de l-au încovoiat. Am zis eu că Kiril nu va termina bine toată treaba asta, devreme ce acesta intră la slujbă îmbrăcat cu Satana și predică ca și Sfinții Viril și Metodiu despre cum să își dea alții viața pentru Rusia.

Știrea bombă a săptămânii a fost cu mina care s-a izbit de dig la Costinești. Nu cu Sfântul Mina, doar cu o mină marină care a furat somnul turiștilor de pe șezlong și i-a zburlit mai rău decât apa rece a mării. Firește că este ”decât” o coincidență cu Ziua Marinei, care s-a sărbătorit pe 15 august. Firește că au ieșit de la naftalină niște comandori în retragere sau în rezervă, nu contează, care și-au dat cu părerea că poate e atac hibrid al rușilor. Mai lipseau ceva colonei, să ne dea povești din colon.

Firește că rușii își bat joc de noi, că au și de cine. Firește că au lansat-o să ajungă exact de Ziua Marinei, ca să ne arate cât de neputincioși suntem să îi detectăm, cu tot cu NATO-ul nostru și generalii Ciucă și Oprea. Știți de ce este Ciucă general? Pentru că nu poate spune nimic specific, vorbește în general, fără să intre în detalii, că nu poate. Mister prim-ministru Ciolacu a lăudat firește Marina Militară, Poliția de Frontieră, că sunt de pază și fac vrute și nevrute, răspund la ”provocări”, sunt la ”înălțime” și bla bla. Nea Marcele, vorbești prostii, cât ești dumneata de securist, inclusiv acela care ți-a scris discursul, rupându-și mina de la creion. Nu vezi că rușii ne-au dat-o ”craci” ca la fotbal? Că ne-au băgat-o în plasă? Am fost la mustață să fim la adâncime.

Faza haioasă a fost unde au lansat rușii mina. Pe la Evanghelia scufundată, prorocind niște apostoli subacvatici pravoslavnici, de Ziua Marinei. Voi nu vedeți că ăia râd de voi? Doamne-feri în ce țară de idioți trăim.

Ultima parte nu a plăcut femeilor, că e cu politică. Poate le-ar place să fie preotese. Mie da.

Mina Domnului

PS. Astă seară a fost însuși d-l Mircea Geoană invitatul Ruxandrei Săraru la RR Actualități în emisiunea ”Oameni care mișcă România”. De-abia îl aștept pe Geoană să ne anunțe că am învins.  

Hreanul mănăstirii

Vara se schimbă atât de brusc în toamnă la data de 15 august încât nu se mai poate merge la ștrand sau la mare. Schimbarea vremii se datorează preoților ortodocși care controlează vremea ca solomonarii. Nu vă mai trebuie relaxare, trebuie să faceți economii că oricum ați dat prea mulți bani pe vacanțe. A venit vremea să nu mai umblați în chiloți pe plajă, să dați bani pe porumb fiert ci să mergeți să dați banii la biserici. Eventual să vă ajungă banii pentru rechizite, începe școala pe 11 septembrie și nu ați vrea să vă rămână neamul prost.

De asta se strică vremea după 15 august, că e oamenii păcătoși, au umblat în chiloți și s-au dat cu creme de plajă. V-ați bucurat destul de soare două săptămâni în toată vara, lăsați trupul și îngrijiți-vă de suflet tot restul anului, purificați-vă spiritual până la următoarea vacanță. Știți cum este omul păcătos: stă o săptămână la mare și face păcate cu ochiul, deschis, cât pentru un an întreg. Alții fac și cu celălalt ochi, dar tot anul, pentru aceia nu este salvare, așa zice biserica.

Chestia asta cu ochiul mi-a spus-o unul Ilie de la Martorii lui Iehova. M-am întâlnit într-un an trecut cu Ilie pe autobuz, era destul de întristat și abătut. A spus că merge la mare că vor copiii, avea atunci trei, dar că lui nu îi place la mare, că sunt femei dezbrăcate. Păi nu te uita Ilie, închizi ochii și mergi pe plajă ca orbii. Oricum, nu sunt de tot dezbrăcate, au textile pe ele să acopere părțile esențiale. Dar pentru Ilie, tocmai asta era problema, se uita unde nu este textilă, acolo alunecă ochiul. Mai grav era că nu se putea abține să nu se uite, oricât se ruga.

Nu știu cum a rezolvat-o Ilie, dar în mod cert Ilie este un martir al verii și vederii, era nevoit să păcătuiască ca să se salveze de gura nevestei și a copiilor care doreau la mare. Nu ai ce face, când este soarele pe cer și căldură apar și tentațiile, când ești ispitit să faci lucruri pe care nu le dorești. Mai țineți minte faza din Biblie cu ispitirea lui Iisus de către Satan? Nici nu știți cu ce l-a ispitit. Iisus s-a dus în pustia Iudeii să se roage, ca și Ilie al nostru. Cum sta El liniștit și se ruga, vine tiptil Satan cu mâinile la spate. –Ce faci Iisuse aici, așa singurel? -Ce să fac, mă rog, mai am câteva, mă strâng și merg acasă la TV. Atunci a venit ispitirea.  – Nu vrei o țigare? – Nu, da de ce, vrei să mă faci fumător? – Nu, ziceam și eu așa, că trece timpul mai ușor, să te ajut. Asta lucru se întâmpla pe vremea lui Iisus, după vremea lui Cezar, se dădeau țigări la bucată că oamenii erau săraci. La fel este li acum. Degeaba ai două luni de vară să mergi în vacanța mare, amblele ale lui Cezar, Iulie și August, că nu îți ajung banii nici de una mică.

Gata, de mâine începe o mare roire ecumenică la Mănăstirea Nicula, Untold-ul bisericesc. Oamenii sunt așteptați ca la mare, să blocheze șoseaua între Agigea și Eforie Nord, grăbiți să se spele de păcatele unui an întreg. Doar la Nicula sunt dușuri de păcate, în alte părți nu au apă caldă, de asta e înghesuială. Chiar dacă oamenii merg sincer să li se facă minuni, prelații nu pierd prilejul de a bate icoana să plângă, să strângă cu năvodul daniile credincioșilor, cât pentru an întreg.

Cred că ați văzut în locurile sfinte dar și prin mănăstiri și biserici, se vând sau sunt expuse așchii din crucea pe care a fost răstignit Iisus, dar în toată lumea, nu doar la noi. Nu știu cât de mare era crucea asta de pe Golgota, dar dacă le pui cap la cap așchiile ca și la lego, rezultă că pe Iisus l-au răstignit pe prova Titanicului, ca pe un talisman protector al navei piraților. Știți cine sunt pirații, nu vă mai spun.

Poate nu sunt eu umblat pe la biserici, dimpotrivă fug ele de mine, dar când aud cuvintele hramul de Nicula mă gândesc că e gata vara, trebuie să ne apucăm să punem murăruri. Cumperi gogonele, cimbru, sare, morcovi, le pui în borcan, dar când să tornia apa, vezi că nu ai cumpărat hrean. Așa văd eu acum industria credinței de la Nicula, ca pe o fabrică de conserve, conservăm la borcan, la credincioși le pică bine religia, că unele lucruri sunt greu de înghițit.

Ultima chestie, cu rechizitele. Termenul vine din latină, franceză, italiană, etc., însemna luatul cu forța a celor necesare, omul achiționa, Statul rechiziționa, lua pe gratis. Treaba asta o făcea Armata, când era război, lua din curțile oamenilor caii, căruța, lemne, în sfârșit ce aveau nevoie ostașii, nu le dădeau la schimb nimic. Ba da, dacă făceau pe nebunii, îi împușcau. A fost așa la Războiul din 1878, când s-au rechiziționat cai și căruțe din Muntenia ca să îi evacuăm pe prizonierii turci peste Dunăre. Jandarmeria a împușcat pe țăranii îndărătnici. Turcii s-au predau românilor și nu rușilor, pentru că rușii își împușcau prizonierii, ca să nu le dea de mâncare și asistență medicală. Asta e o altă poveste de spus, pe care românii nu o știu iar turcii nu au uitat-o.  

Revenind la Nicula, pe 15 august, ostașii Domnului vor face rechizite din buzunarul oamenilor pentru a se achita hreanul cu care se conservă credința.

Banul ochiul racului

Poster din 1969